A durat 3 ani, pentru unii e puţin, pentru mine o eră. În camera de cămin, pe poliţa din dulapul care stătea cadă se ivesc mândre mai multe pachete galbene cu făină de porumb. Avea un nume blând şi un prefix foarte matern – MĂMĂligă. Oricât de obosite veneam de la ore, eu sau colega mea, în apa clocotită turnam mărinimos făina de porumb. Când era gata, ne uitam la ea o vreme, o savurăm cu privirea apoi o înghiţeam sec pe lângă o bucată de pâine şi o cană cu ceai.

Dacă mai aveam noroc ca băbuţei de la piaţă i se facă milă de mine (am vreo 50 kg şi de fel sunt mai slăbuţă) îmi pune pe lângă cele 3 roşii încă vreo două (de sănătate) atunci chiar ne săturam pe cinste. Era sărbătoare.

Dacă sincer, luam 3 roşii pentru nu aveam frigider, iar în 2-3 zile, roşiile de ţară se stricau. La fel era cu carnea, luam cu porţia atât pentru a găti o singură dată, şi mănânc tot singură. Colega nu le are cu cărnurile. Am şi aici o povestioară.

Un domn care stătea în faţă mea la coadă într-un magazin cu carne:

Bună ziua, vrea 2 kg de pulpe de pui, 4 piepturi de pui şi un kg de muşchiuleţ de porc.

Plăteşte omul, bucuros îşi ia pungile pline cu carne şi iese grăbit din magazin, de parcă ar mai vrea treacă şi prin alte magazine mai cumpere câte ceva. Parcă nu îi ajungeaceva. Urmez eu, cu zâmbet pe faţă îi cer vânzătoarei:

Va rog 2 pulpe de pui.

Doamna neînţelegând ce vreau spun îmi zice:

– Vrei zici 2 kg de pulpe?

– Nu, doar două bucăţi.

Nedumerită, vânzătoarea ia două bucăţi din pulpușoarele alea, alege cea mai mică sacoşă şi le pune atent ca nu cumva se desprindă vreun gram de carne şi dea pe alături.

Aia a fost una din cinele copioase de cămin.

Sărbătoare adevărată e atunci când colegul meu de facultate (unul dintre cei mai buni prieteni) îmi zice la ore:

– Blondo, vezi maicămea face azi şniţele de pui cu mazăre şi tocăniţă de cartofi şi se supără rău dacă nu vii.

Eu cu ochi mari întreb înghiţind în sec:

La ce oră???

Advertisements