Eram într-a zecea la liceu și era iarnă, fulgii năstrușnici au hotărât să croiască covor moale și gros pe pământ. Stomacul începuse să îmi cânte funeralii amintindu-mi să-l hrănesc. În pauză am fugit grăbită spre chioșcul de la colțul liceului, fără să mai iau geaca pe mine, am zis că bluza pe care o am o să îmi țină suficient de cald pentru ăia cinșpe metri în drumul spre mâncare.

Ajung la colț și deodată aud:

-Pe ea!!!

Brusc m-am trezit trântită în zăpada de vreo 40 cm, iar asupra mea au dat năvală bulgări de toate mărimile și dimensiunile. M-am trezit după mai multe valuri de zăpadă, personajele care au participat la “curățarea” mea sufletească s-au oprit brusc urmate de câteva cuvinte care m-au lăsat nedumerită:

-Uăi băieți, asta nu-i Ana!

Advertisements